05 Dec

Sa fie bine ca sa nu fie rau

Sa fie de bine ca sa nu fie de rau

Foto: pinterest.com

Dupa o vizita rapida pe taramuri scandinave, de data asta vreau sa va povestesc despre o alta metoda de a-ti face viata mai buna, iar rezultatele sunt imediate si satisfactia este garantata. Cand ai obosit sa tot aduci lucruri in viata ta, sau pur si simplu ceaiul ala aromat, oricat de bun ar fi, nu reuseste sa iti ia nervii cu mana, e cazul sa te uiti bine in jurul tau si sa vezi unde e problema. Mai mult ca sigur e cazul sa incepi sa mai renunti la lucruri. Sa zicem ca e nevoie de o dezintoxicare spirituala.

Marie Kondo ar fi mandra de mine pentru sfatul asta, desi nu cred ca atunci cand a facut o cariera din promovarea unui stil de viata care sa elimine excesele si inutilitatile, se gandea la ce ma gandesc eu.

Dar intr-un punct, oricat de cremoasa ar fi cafeaua, oricat de interesanta ar fi cartea, oricat de placuta ar fi atmosfera, oamenii aia nasoli, pisalogi si ingamfati care te bat la cap, nu vor sa dispara din universul tau.

Pe cat de necesari sunt oamenii pentru sanatatea mentala, pe atat de nocivi pot fi unii dintre ei.

Ii stiti cu totii; sunt acei oameni pe care iti propui in fiecare zi sa ii ignori spunandu-ti ca, la urma urmei, ei nu conteaza pentru tine. Doar ca nu e asa, faptul ca o persoana nu iti este apropiata, nu inseamna si ca iti este indiferenta.

Spre exemplu, colegul enervant… exista unul in fiecare birou. E considerat de sefi mai muncitor decat este in realitate, pentru ca in loc sa munceasca se lauda si isi asuma munca altora. Si pentru ca ganditul este liber (deocamdata, si sper sa ramana asa), se considera mai bun decat toti ceilalti – implicit si decat tine – si vrea neaparat ca tu sa stii asta. Ar striga-o de pe acoperisul cladirii sau din fata geamului casei tale, eventual, ar si scrie-o intr-un mesaj cu lumanarele pe peluza ta.

Acum, sa ii doresti omului sa isi rupa o mana, un picior si o ureche nu e frumos.  Plus ca nu sunt adepta solutiilor radicala. O varianta sunt pomelnicele la biserica in care sa pledezi pentru concediere, dar cum nu prea sunt dusa la biserica, iar nu se aplica.

Asa ca fac altceva, ii urez omului de bine, sa ii fie atat de bine incat sa ajunga departe, si prin asta inteleg cat mai departe de mine. Sa ii pice in poala un job nou, platit dublu,  un proiect cu desfasurare prin alte tari, eventual alte continente daca se poate, un copil bucalat si frumos pentru care sa isi ia concediu pentru vreun anisor sau doi.

De ce sa ii zic omului de rau cand pot sa ii zic de bine? La urma urmei, ideea este sa dispara din viata mea. Poate pentru altii va fi binevenit. Sau, cine stie, poate noii colegi nu vor fi la fel de intelegatori si impaciuitori, asa ca nu vor fi dispusi sa ii suporte aerele si toanele.

Cred ca in viata primesti ceea ce semeni. Ori cand doresti cuiva lucruri rele, energia aia negativa vine dupa tine si te urmareste ca un vanator de recompense.

Cum sarbatorile bat deja in tablia de la pat, ca de geam au trecut de mult, eu zic ca e un moment bun sa trimitem in jur energie pozitiva. Spre exemplu, unchiului misogin si comunist care ma trateaza ca pe sclavul personal de fiecare data cand ma vede ii doresc sa mearga sa isi vada copilul si nepotii in strainatate de acest Craciun, si sa stea acolo cat mai mult, sa se bucure de familie. Noi, cei ramasi acasa, o sa ne descurcam cumva fara el. Daca ni se face dor, lasam televizorul pe RTV sa bazaie in fundal.

Matusii care ma intreaba cu incapatanare la fiecare jumatate de an cand ma marit si cand fac copii, ii urez sa aiba parte de cat mai multe nunti la care sa mearga si la care sa danseze – asa, in medie cam una pe luna. Daca nu se plictiseste de ele, macar o sa aiba material de povestit.  Si ii mai doresc ca de acum inainte, copiii ei sa considere ca e pacat ca nepotii sa stea cu dadaca si pe la after school cand ar putea sa ii insenineze viata „lu’ mamaie”.

Nu il ultimul rand, le doresc din suflet vecinilor care deschid larg usa de cate ori prajesc scrumbii, asculta manele sau sparg pereti, sa le mearga asa de bine incat sa se mute la casa. Una noua, cu gratar in curte si spatiu cat sa le fie si sufletelul lor fericit, si al meu stiindu-i in alta parte.

Colegului cu nasul pe sus, ce i-am urat s-a implinit, si ma bucur pentru el, dar ma bucur mai ales pentru mine. Sa fie intr-un ceas bun si sa auzim cat mai putin unul de altul.

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Email this to someone

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *